Asociatia Alumni Colegiul National Petru Rares a fost creata la initiativa celor 8 membri fondatori – Raluca Barzu, Alexandru Filimon, Octavian Ioan Motas, Florin Preda, Dinu Gabriel Chirica, Carmen Mares, Mirela Cristina Grigori, Georgeta Luminita Varlan, dupa exemplul altor asociatii din strainatate unde organizaţiile de tip alumni sunt extrem de încetăţenite în sistemul vest-european şi mai ales nord-american, ele funcţionând practic pe lângă toate instituţiile de învăţământ superior, de stat sau private devenind astfel adevărate organisme instituţionale, cu impact extraordinar în viaţa campusurilor universitare şi al inter-conectării acestora şi integrării micro-spaţiului universitar în macro-sfera socială.

Conform obiectivelor formulate la înfiinţare, “Asociaţia Alumni a Colegiului Naţional „Petru Rares” Piatra Neamt are ca scop promovarea, organizarea, coordonarea şi facilitarea acţiunilor cu caracter social şi filantropic menite să aibă un impact educational şi cultural imediat şi pe termen lung asupra comunităţii Colegiului Petru Rares (elevi şi dascăli), asupra comunităţii membrilor Asociaţiei şi, prin extensie, asupra comunităţii fostilor absolventi ai acestui colegiu din tara cat si din strainatate.

Asociatia are ca scop principal acela de a reintegra şi repera actualele valori culturale si spirituale ale tuturor membrilor sai in scopul promovarii si perpetuarii lor in beneficiul noilor generatii care vin in Colegiul National Petru Rares Piatra Neamt.

Gandul deschiderii acestei asociatii a luat fiinta acum patru ani la o intalnire de 20 de ani a generatiei 1992 cand impreuna am remarcat o lipsa de repere culturale si sociale care ar putea fi accesibile tinerilor elevi din cadrul colegiului.

Suntem bucurosi si onorati ca am reusit sa gasim suportul necesar pentru a deschide aceasta asociatie si de a merge pe acest drum inainte. Noi ne dorim ca activitatile noastre si asociatia in sine sa continue multi, multi ani de acum inainte.

 Asociaţia Alumni Colegiul National Petru Rares este o asociaţie non-profit, care are şi profil financiar, operând cu un capital format exclusiv din donaţii şi cotizaţii ale membrilor.