Sursa Articol: ZiarPiatraNeamt.ro
Asociaţia Alumni Colegiul Naţional „Petru Rareş” a avut vineri, 9 septembrie, deschiderea oficială, reușind să reunească absolvenți și profesori în sala de festivități a colegiului.
Asociația Alumni Colegiul Național „Petru Rareș” a fost creată la inițiativa celor 8 membri fondatori: Raluca Bârzu, Alexandru Filimon, Octavian Ioan Motaş, Florin Preda, Dinu Gabriel Chirică, Carmen Mareş, Mirela Cristina Grigori și Georgeta Luminiţa Vîrlan, după exemplul altor asociaţii din străinătate de tip alumni.
Ideea deschiderii acestei Asociații s-a înfiripat în urmă cu patru ani, la întâlnirea de 20 de ani a generației 1992, scopul fiind acela de a promova, organiza, coordona şi facilita acţiunile cu caracter social şi filantropic menite să aibă un impact educațional și cultural imediat şi pe termen lung asupra comunităţii Colegiului „Petru Rareș” (elevi și dascăli), asupra comunităţii membrilor Asociaţiei şi, prin extensie, asupra comunităţii foștilor absolvenți ai acestui colegiu din țară și din străinatate.
Conceptul a prins, iar la deschiderea oficială au participat zeci de absolvenți, generații mai vechi și mai tinere, dar și cadre didactice care le-au șlefuit sufletul și mintea, ajutându-i să-și formeze caracterul și să devină oameni de bază ai comunităților din care fac parte.
În cadrul evenimentului s-au depănat amintiri și s-au făcut declarații, într-o atmosferă caldă și prietenoasă.
Iată o parte dintre gândurile împărtășite cu multă emoție:
„Îmi vin în minte niște cuvinte citite mai demult „Privesc cu milă un bătrân care crede în menirea lui și cu îngăduință un tânăr care crede că va răsturna lumea”, așa că eu privesc cu admirație acești foști elevi, unii chiar elevi de-ai mei. Am citit pe scurt ce vreți dumneavoastră să faceți, mă bucur foarte mult că vreți să ajutați Colegiul „Petru Rareș” și să faceți legătura cu lumea întreagă. Vă felicit și abia aștept să văd și rezultate.”, a declarat fostul profesor de matematică Gheorghe Dumitreasa.
”Anul trecut m-a sunat Alex Filimon, a venit la mine acasă, mi-a spus ce ar vrea să facă și să-l ajut să între în Colegiul „Petru Rareș”. Așa a început activitatea acestor membrii fondatori, din care 6 mi-au fost elevi…și sunt mândră de acest lucru.
Am fost profesoară la „Petru Rareș” 38 de ani, din 1975 până în 2013, în anii de glorie, care sper să continue. Am avut norocul să am elevi de excepție, să conlucrez cu părinți de excepție, iar la întâlnirile periodice ale fostelor serii să văd că își amintesc de mine, lucru care pentru un profesor înseamnă foarte mult. Oriunde se găsesc, în Australia, SUA, Europa, absolvenții de „Petru Rareș” fac cinste școlii. De asemenea, este extraordinar că unii dintre ei au început să se întoarcă și vor ca numele Colegiului „Rareș” să dăinuiască mai departe. Mult succes și să faceți tot ce trebuie ca lucrurile să meargă bine.”, a menționat fosta profesoară de fizică Sanda Spiridon.
”Este foarte ușor să devii patetic atunci când vorbești despre „Rareș”, pentru că prezența mea aici este de absolvent al „Rareșului”, de profesor la „Petru Rareș” și, pentru o scurtă perioadă, de director la „Petru Rareș”. Din aceste unghiuri diferite, „Rareșul” se vede la fel de strălucitor, la fel de impunător și reprezintă o adevărată emblemă a comunității, o bucată de suflet pe care fiecare dintre noi o poartă indiferent unde mergem și indiferent pe ce drum am pornit la un moment dat și unde am ajuns.
Astăzi, din punct de vedere organizatoric, se constitue și se consfințește o comunitate care rezistă în Piatra-Neamț de aproape 150 de ani.
Mulțumesc colegilor mai tineri, lui Alex Filimon, în primul rând, care au făcut un efort extraordinar față de școala aceasta, față de cei care ne-am reunit astăzi, pentru că el este cel care a alergat efectiv și a pus în ordine tot ceea ce înseamnă hârtiile necesare pentru constituirea unei asemenea asociații.”, a precizat și Luminița Vîrlan, în calitate de absolvent și profesor al Colegiului Național „Petru Rareș”.
După momentul dedicat discursurilor, evenimentul a continuat cu vizionarea unui material video cu declarații ale foștilor absolvenți de Rareș, aflați în diferite părți ale lumii. De asemenea, tot în cadrul manifestării, au fost premiate elevele Laura Mihaela Gheoldan și Corina Hetea, care au obținut media zece la examenul de Bacalaureat din acest an.
La final, organizatorii au prezentat scopurile și obiectivele Asociației, explicând și cum se poate deveni membru.